Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN MOD ABSOLUT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 57 pentru ÎN MOD ABSOLUT.

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... poeziei populare cu cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al d-lui Radu Rosetti, Despre originea și transformările clasei stăpânitoare din Moldova, în care se susține că "elementul roman rămas în Dacia după retragerea legiunilor n-a putut să se mănție și a trebuit să dispară fără urme în potopul de barbari năvălitori" și că "naționalitatea română s-a născut exclusiv numai din contopirea slavilor ce venise să se așeze în țările noastre cu elementele romanizate de peste Dunăre, aduse ca captivi" (eufonia este a d-lui Radu Rosetti) "în urma neîncetatelor năvăliri slave, sporite prin numărul acelora care fugeau din imperiu de greutatea birurilor" ș.c.l. În ședința anuală a Academiei noastre de la 12 ianuarie 1907 chestia a fost adusă în discuția generală. S-a recunoscut că adevărul orcât de puțin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toată sinceritatea îndată ce este întemeiat ... de a le arăta în ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum se naște o revistă%3F

... Caragiale - Cum se naşte o revistă%3F Cum se naște o revistă? de Ion Luca Caragiale Iată o întrebare la care desigur se poate răspunde în mai multe feluri. Eu, om practic, în loc să răspund prin o formulă teoretică, prefer să arăt cum s-a născut revista noastră AVÂNTUL TINERIMII, Litere, Științe, Arte etc. Într ... ………….„ Dobre Mihăiescu O EPILEPTICĂ (poezie) ...................………………………„ Ștefan Basilescu NATURA ÎN ARTĂ ȘI ARTA ÎN NATURĂ ..…………….„ Mihai Dobrescu ÎN SERAI, pastel (poezie) ................………………………„ George Nicolaescu CÂTEVA CUVINTE ASUPRA PELAGREI (după un studiu statistic al ... …………………………„ Dumitru Marinescu’’ Trebuie să spun drept — toate bucățile din sumar erau absolut originale. Și studiul meu, Teatrul la chineji, îl alcătuisem într-un mod foarte original din citatele găsite într-o dare de seamă a unui jurnal francez de provincie, tradusă după un jurnal american, asupra unei ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum se naște o revistă

... Luca Caragiale - Cum se naşte o revistă Cum se naște o revistă? de Ion Luca Caragiale Iată o întrebare la care desigur se poate răspunde în mai multe feluri. Eu, om practic, în loc să răspund prin o formulă teoretică, prefer să arăt cum s-a născut revista noastră AVÂNTUL TINERIMII, Litere, Științe, Arte etc. Într ... ………….„ Dobre Mihăiescu O EPILEPTICĂ (poezie) ...................………………………„ Ștefan Basilescu NATURA ÎN ARTĂ ȘI ARTA ÎN NATURĂ ..…………….„ Mihai Dobrescu ÎN SERAI, pastel (poezie) ................………………………„ George Nicolaescu CÂTEVA CUVINTE ASUPRA PELAGREI (după un studiu statistic al ... …………………………„ Dumitru Marinescu’’ Trebuie să spun drept — toate bucățile din sumar erau absolut originale. Și studiul meu, Teatrul la chineji, îl alcătuisem într-un mod foarte original din citatele găsite într-o dare de seamă a unui jurnal francez de provincie, tradusă după un jurnal american, asupra unei ... ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

... ascunsă, cînd fățișă, o luptă care de fiecare dată se sfîrșea printr-o prefacere revoluționară a întregii societății, sau prin pieirea claselor aflate în luptă. În epocile mai îndepărtate ale istoriei găsim aproape pretutindeni o împărțire completă a societății în diferite stări, o scară variată de poziții sociale. În Roma antică găsim patricieni, cavaleri, plebei, sclavi; în evul mediu: feudali, vasali, breslași, calfe, iobagi și, pe lîngă aceasta, mai în fiecare din aceste clase găsim trepte distincte. Societatea burgheză modernă, ridicată pe ruinele societății feudale, nu a desființat antagonismele de clasă. Ea a ... dezvoltare a burgheziei a fost însoțită de un progres politic corespunzător. Stare asuprită sub domnia feudalilor, asociație înarmată ce se administra singură în comună, ici republică municipală independentă, dincolo stare a treia, datoare să plătească biruri monarhiei; apoi, pe vremea manufacturii, contrapondere împotriva nobilimii în monarhia bazată pe stări sau absolută, temelie principală a marilor monarhii în genere, burghezia a cucerit, în sfîrșit, de la crearea marii industrii și a pieței mondiale, puterea politică exclusivă în

 

Titu Maiorescu - Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu (februarie 1884)

... trecătoare și desigur neîntemeiată, pentru noi rămâne dar bucurie curată. Vezi, D-le Eminescu, diagnoza stării D-tale trecute este astăzi cu putință și este absolut favorabilă. Se vede că din cauza căldurilor mari, ce erau pe la noi în iunie 1883, D-ta ai început să suferi de o meningită sau inflamație a pieliței creierilor, mai întai acută, apoi cronică, din care ... dori D-ta. După aceasta, așadar pe la august, în urma intervenirei Reginei (Carmen Sylva), care îți poartă cel mai sincer interes, vei fi numit în vreo funcție care să-ți convină; de exemplu bibliotecar al Universității. De aici înlelegi că despre vreo îngrijire pentru existența D-tale materială, în viitor, nu poate fi vorba. De vreai sa știi cu ce mijloace ești susținut deocamdată? Bine, Domnule Eminescu, suntem noi așa de străini unii cu ... un amic de valoarea D-tale? Acum trebuie să știi că volumul de poezii ce ți l-a publicat Socec, după îndemnul meu, în Dechemvrie anul trecut, a avut cel mai mare succes, așa încât Socec stă înca uimit. În

 

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturii noastre este naivitatea lor, lipsa de orce artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le ... S-ai parte de busuioc. Vin la horă ici în șir, S-ai parte de trandafir. (pag. 341) Izvorând astfel poezia populară din plenitudinea simțimântului, în ea ne aflăm apărați de acele aberațiuni intelectuale care strică inspirarea multor poeți, chiar a celor cu talent. Politica, declamările în contra absolutismului, reflecțiile manierate asupra divinității, imortalității etc., etc. nu ating cuprinsul lor sentimental și nu silesc pe cetitor a recădea din înălțimea ... inimei ca și pe calea reflecției, și din aceea că poporul își exprimă numai simțirile sale nu rezultă că i-ar lipsi meditațiunea și delicatețea în exprimarea ei. Îndrăznim chiar să credem că mulți poeți de salon ar fi încântați când ar putea descoperi ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... criticul este un judecător înainte de toate, el trebuie să-și cunoască meseria, să cunoască legile criticii". Criticul ,,pronunță deciziuni irevocabile", trebuie să aibă ,, competența absolut necesară pentru a putea pronunța o hotărâre valabilă ". Criticul are datoria să controleze pe poet. În articolele dlui Panu ni se mai vorbește de complicitatea criticii, de critici controlori, de promiscuitatea criticilor cu poeții, de legitimarea pretenției că ai regulat chestia ... face dl Panu despre critica modernă, poate mai ales de aceasta. Pentru dl Panu toate aceste expresii juridice nu sunt tocmai metafore; d-sa crede în adevăr că există un cod de legi estetice după care criticul judecă operele artistice, le apreciază, pronunță hotărâri asupra valorii lor și în felul acesta slujește ,,de călăuză în aprecierea deosebitelor lucrări literare și artistice". Că există în adevăr oarecare legi estetice, foarte discutabile și ele, e adevărat; că critica servește și de călăuză în aprecierea lucrărilor literare, e de asemenea adevărat; dar toate aceste aprecieri, judecări și călăuziri constituie așa de puțin menirea și ființa criticii literare moderne, încât ... esteticii germane, vede lucrurile mai larg, câteodată prea larg; e mai consecvent, mai logic; de aceea acum zece ani a demonstrat că critica (în ...

 

Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet

... mare majoritate în Senat, amenințat de a pierde o bună a treia parte din deputați și a rămâne poate în minoritate în Senat. Ce s'a întâmplat oare acum de curând care să facă a periclita într'un mod așa de neașteptat o pozițiune până astăzi așa de strălucită și așa de puternic întemeiată ? Un mic, foarte mic fapt s'a întâmplat ... lăuntru, instrucțiunea publică, justiția, organizarea comunală, întreținerea căilor de comunicație, venitul monopolului tutunurilor, finanțele, buna stare economică, și toate celelalte sunt distrusesau cel puțin desorganizate. În politica din afară, mai avem oare trebuință de a aminti toate faptele ce sunt încă așa de proaspete în mintea tutulor ? Toate acestea s'au făcut cu consimțământul Adunărilor, și acolo unde miniștrii noștri, în cele interne sau în cele externe, veneau cu fapte împlinite, Camerele, pe lângă supusa înregistrare a acelor fapte emiteau tot d'odată și biluri de încredere sau ... a purta greutatea situațiunii cu ai săi, fără infuziune de sânge nou. Oricum ar fi, noi, aceștia dela Timpul, absolut desinteresați în cestiune, privim

 

George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc

... lucruri surprinzător de pudice și de caste, e foarte rezervat în expresii, ba uneori exclude cu desăvârșire amorul din opera lui literară. Un sentimental naiv în viața de toate zilele face pe grozavul în scris — și invers, un cinic dezordonat, un Don Juan în practica vieții face, în versuri și în proză literară, pe sentimentalul, credincios unei singure femei. Un om foarte timid în viața practică de toate zilele poate fi un polemist violent și un pamfletar plin de o aprigă bărbăție în scrierile lui. S-ar părea că ne aflăm în fața unei legi a compensațiilor: omul cheltuiește, trebuie să-și cheltuiască, în fantezii creatoare de artă, surplusul unei anume forme de energie vitală pe care o economisește în viața de toate zilele. Să nu uităm mărturisirea lui Goethe că a scis romanul lui Werther numai ca să scape de sentimentalism â ... nu e un om vesel, nu trebuie să ne înșelăm: tristețea lui poate să însemneze numai că, făcând pe alții să râdă, el își canalizează în acest mod

 

Paul Zarifopol - Creație și analiză

... de obicei, analiști. Taine e aici exemplu eminent: Graindorge, Etienne Mayran sunt încercări de invenție literară complet nereușite, scheme fără justificare interioară. Locul analistului este în aforism, în portret moral abstract, în eseu psihologic. Diletantul face, în mod firesc și fatal, autobiografie, dezvoltă mahalagisme avantajoase despre sufletul lui face adică, de bine de rău, analiză. Aici, cu deosebire, devine prețios cuvântul creație, așa ... cerințele estetice pe care le satisfăcea romanul va purta de grijă, probabil, numai cinematograful. * * * Dl Ibrăileanu crede că rareori tipurile principale dintr-un roman rămân în minte atât de conturate ca cele secundare, și explică aceasta prin însăși mulțimea imaginilor în care ni se prezintă figurile principale. Această mulțime însăși împiedică, zice dl Ibrăileanu, să se formeze o imagine cuprinzătoare. La fel se întâmplă în viață: Această infirmitate, crede dl Ibrăileanu, e generală. Sunt tineri care, spre nenorocirea lor, țin mai bine minte figura bărbierului decât pe a iubitei ... rămân, obișnuit, secundare în activitățile de lux. Nu sunt diferențe naturale în joc, ci istorice. Femeilor li s-a impus o estetică deosebită în

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... eu cer artistului să puie în opera-i artistică ceea ce aș fi pus eu. Prevăzând încă de mult o astfel de obiecțiune, am explicat în articolul Tendenționismul și tezismul în artă că ceea ce în adevăr cer artistului e sinceritatea; e ca în opera lui să exprime adevărata personalitate, să nu se îmbrace în haine străine. ,,Zi, poete, — spuneam eu — aceea ce-ți arde sufletul, ce face inima ta să bată cu durere ori cu bucurie etc ... ca aceleași convingeri și simțăminte să le aibă și poeții, cu atât mai mult cu cât poeții sugerează simțămintele ce le au, cititorilor lor. Critica absolut obiectivă, în sensul cum o înțelege dl Bogdan, eu o socotesc imposibilă, ceea ce voi explica cu altă ocazie. În articolul meu Asupra criticii, am numit critica care a precedat criticii moderne științifice, critică judecătorească. Se înțelege că n-am avut pretențiune, într ... care l-am inventat eu pentru batjocură. Și ce e mai curios e că aceasta o spune un om care a învățat estetica în Germania. Criticii în general și criticii germani în ...

 

   Următoarele >>>